Sănătatea femeii pe etape de vârstă

Din ce în ce mai multe studii concluzionează nevoia de a trata dedicat sănătatea femeii cu atenție la particularitățile ei dar și etapizat.

Din ce în ce mai multe studii concluzionează nevoia de a trata dedicat sănătatea femeii cu atenție la particularitățile ei dar și etapizat.
Article

“De sănătatea femeii depinde viitorul fiecărei națiuni”. Deja vedeți lucrurile într-o altă perspectivă, nu? Din ce în ce mai multe studii concluzionează nevoia de a trata dedicat sănătatea femeii cu atenție la particularitățile ei dar și etapizat.

Specialistul ATLAS în medicină de familie, Dr Paula Popiel, punctează implicațiile fizice și emoționale și necesitățile de sănătate feminine dar și soluțiile la îndemână.

 

Din SUA până în Europa 

În SUA a apărut un concept nou, așa zisa medicină bazată pe gen (sex). Acest concept pleacă de la ideea că femeile și bărbații reacționează diferit la aceeași boală, ceea ce duce la metode de diagnostic și tratament diferite.

Prin prisma faptului că aparatul reproductiv este diferit, deci și funcțiile hormonale și sexuale sunt diferite, s-a născut și se dezvoltă această abordare diferențiată a sănătății femeii – de la pubertate la menopauză.

Medicina bazată pe gen nu se referă doar la aspectele ginecologice. De starea de sănătate a femeii depinde viitorul oricărei națiuni. Fără femei sănătoase, mame sănătoase, implicate în viața socială și active economic, orice națiune dispare. Femeia necesită îngrijire specială atunci când este gravidă, pentru a aduce pe lume un făt sănătos. 

Femeia este liderul emoțional al oricărei familii, locomotiva ce susține bărbatul să creeze în oricare ar fi demersul profesional al acestuia. Este cea care promovează sănătatea și are grijă ca membrii familiei să fie sănătoși. Și, din ce în ce mai mult în societatea actuală, nu numai în triburile din America, este singură în familia pe care o numim deja monoparentală. Deoarece responsabilitățile depășesc câteodată capacitatea femeii de a le gestiona, inclusiv frecvența episoadelor depresive legate de un comportament suicidal, este de două ori mai mare la femei decât la bărbați.

 

Sănătatea femeii de la naștere la menopauză

Când ne gândim la “sănătatea femeii” trebuie să ținem cont de sănătatea “îngrijită” începând de la naștere. 

Astfel, urmărirea fetiței de la naștere prin măsurarea indicilor antropometrici – greutate și înălțime, perimetre, etc; efectuarea examenelor clinice periodice conform vârstei, cel puțin odată pe an, evaluarea paraclinică pentru a evalua profilaxia rahitismului, a anemiei feriprive, a malnutriției, a hipercolesterolemiilor din ce în ce mai frecvente la copii azi și diagnosticarea afecțiunilor intercurente cu recomandarea unui tratament eficient, pe o durată optimă de timp sunt etape obligatorii în dezvoltarea viitoarei femei.

La adolescență, evaluarea endocrinologică este un pas important în pregătirea pentru transformările ce vor avea loc în perioada pubertății.

Pentru femeia tânără, evaluarea ginecologică periodică, consultațiile de planificare familială/contracepție sunt obligatorii. Înaintând în vârstă, “sănătatea femeii” devine o noțiune mai complexă și suportă multiple valențe. Primul gând se îndreaptă către sănătatea sexuală și a reproducerii. 

Patologia ginecologică trebuie diagnostică cât mai repede, tratată până la obținerea vindecării, astfel încât fertilitatea femeii să nu aibă de suferit. Ecografia intravaginală sau de abdomen inferior și superior poate aduce informații relevante alături de alte examene paraclinice de laborator mai mult sau mai puțin specifice (de la o hemoleucogramă, examen de secreție vaginală, până la screeningul pt neoplasmul de col uterin).

Screeningul pentru cancerul de sân reprezintă metoda cea mai eficienta pentru depistarea precoce a acestei afecțiuni atât de frecvent întâlnită azi, mai ales la femeile tinere. Autoexaminarea corecta săptămânală, consultul de specialitate completat de ecografie de sân și/sau mamografie sunt un alt capitol important.

Femeia necesită îngrijire specială atunci când este gravidă, pentru a aduce pe lume un făt sănătos. Evaluările înainte de concepție și pe întreaga perioadă de sarcină sunt din punctul meu de vedere, ca medic de familie, obligatorii. 

Să nu uităm că afecțiunile cardiace sunt la fel de frecvente și la femei ca și la bărbați. Acest lucru ne obligă pe noi ca medici de familie să urmărim atent pacientele cu afecțiuni cardiace și metabolice familiale, menționate în cadrul anamnezei la capitolul antecedente heredo-colaterale (afecțiuni ale părinților, bunicilor, fraților, etc): hipertensiune, infarct miocardic, AVC, dislipidemie, diabet zaharat, etc. Studiile arată că majoritatea femeilor sunt afectate de bolile de inimă, indiferent de vârstă fiind supuse intens stresului.

Consultul la medicul endocrinolog poate aduce informații importante fiind completat de ecografia tiroidiană, investigație devenită de rutină azi.

Să nu lăsăm deoparte investigațiile în sfera gastroenterologică, mai ales dacă în familie exista istoric de polipoză intestinală sau cancer de colon. Endoscopia și colonoscopia cu sau fără biopsie sunt examene care se efectuează în momentul în care simptomatologia și anamneza ridică suspiciunea de diagnostic.

De asemenea, în anumite situații este necesară evaluarea psihologică și/sau psihiatrică: depresia fiind de 2 ori mai frecventă la femei decât la bărbați, inclusiv cu prezenta ideației suicidare. Situația femeii azi este una complexă, de multe ori responsabilitățile ei depășind capacitatea ei de a le gestiona.

Să nu uităm Osteodensitometria, investigație obligatorie în momentul în care pacienta se apropie de perioada de premenopauză, urmând ca ulterior, odată cu instalarea menopauzei să se reevalueze la 6 -12 luni. Trebuie avut în vedere ca demineralizarea osoasă se poate produce și la femei tinere ca și consecință a unor afectiuni nediagnosticate sau urmare a administrării unor anumite medicamente pentru boli cronice.

În ceea ce privește evaluarea la menopauză, este bine de știut vârsta la care mama, bunica, sora au avut menopauză – impact are și moștenirea genetică, de aceea trebuie menționate la anamneză dacă au fost cazuri de afecțiuni oncogenitale, oncomamare sau osteoporoză. O pacientă care vine la cabinet pentru una sau mai multe din aceste probleme trebuie abordată global.

 

Introducerea programelor naționale de screening în managementul sanitar trebuie să constituie obligatoriu o prioritate a strategiei Ministerului Sănătății.

Până atunci Telemedicina vine cu soluții complexe multidisciplinare pentru a capta și rezolva problemele cu care vă puteți confrunta ca femeie. Nu știți de unde să începeți? Vorbiți cu un medic de familie.

Scris de

Hilio Team

Hilio Team

Îndrumare
Sunt Maria, unul dintre Specialiștii Hilio care te poate ajuta cu o ședință gratuită de evaluare și îndrumare. De asemenea, te pot ajuta cu orice întrebare legată de această platformă. Tot ceea ce trebuie tu să faci este să rezervi o ședință gratuita listată mai jos sau să îmi scrii în fereastra de chat.

Competențe:

Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Atlas
Corporații
IMM-uri
Hipnoză
Relaxare
LGBT
Violență domestică
Motivație
Psihiatrie
Burnout
Medicina Muncii
Suport
Tehnic

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie